Lucrările la centura Sucevei, reluate cu altă firmă. CNADNR anunță când va fi gata primul tronson

Lucrările la centura Sucevei, reluate cu altă firmă. CNADNR anunță când va fi gata primul tronson
Publicat: 05/11/2014, 15:36

CNADNR a selectat asocierea formată din firmele bucureștene Teo Trans și Straco pentru a finaliza lucrările la tronsonul de 5,2 kilometri al șoselei de centură a Sucevei, care face legătura între DN 2, zona Pătrăuți, și DN 17, în localitatea Șcheia, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, prefectul județului Suceava, Florin Sinescu.

El a precizat că au fost realizate 97 la sută din lucrările la tronsonul respectiv, iar pentru a fi deschis circulației mai trebuie reabilitați 4.000 de metri pătrați care au fost deteriorați din cauza stopării lucrărilor, executate marcaje și montați parapeți metalici pe o lungime de 6,1 kilometri. Totodată, trebuie montați 165 de stâlpi de iluminat, în condițiile în care vor fi luminate pe timp de noapte atât intrarea de pe DN 2, cât și sensul giratoriu din zona intrare pe DN 17, așa numitul „zid al morții”, unde din cauza unui pilon de la un pod al șoselei de centură s-au produs mai multe accidente soldate cu decesul a patru persoane.

Pentru acest tronson valoarea totală a lucrărilor este de 5,8 milioane de lei, termenul de execuție fiind de 45 de zile.

Prefectul a mai spus că lucrările ar putea fi finalizate la mijlocul lunii decembrie astfel încât să fie eliminat traficul greu de pe DN 74, folosit acum ca variantă ocolitoare și unde un pod este afectat, pentru refacerea acestuia fiind alocați 6,2 milioane de lei.

La rândul său, directorul Direcției Regionale Iași a CNADNR, Ovidiu Laicu, a susținut că, din experiența sa și în condițiile în care în perioada următoare va fi vreme bună, este posibil ca tronsonul să fie funcțional chiar în 14 noiembrie.

El a explicat că la acea dată tronsonul ar putea fi deschis circulației, urmând să mai rămână de montat parapeți și stâlpi de iluminat.

De asemenea, prefectul Florin Sinescu a declarat că urmează să fie analizată și situația celorlalte două tronsoane ale șoselei de centură, la care lucrările sunt realizate în proporție de 80%, apoi CNADNR va începe procedurile de selecție a unui constructor astfel încât în anul 2015 să fie finalizate și acestea.

CNADNR a reziliat în 15 septembrie contractul de execuție a lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Suceava cu firma SCT, fostă SCCF-Grup Colas, întrucât aceasta nu a respectat termenele de finalizare a lucrării.

Șoseaua de centură trebuia terminată în 2012, dar au fost extinse termenele mai întâi pentru noiembrie 2013, apoi pentru iulie 2014, constructorul angajându-se ulterior să termine primul tronson la 15 septembrie 2014.

Premierul Victor Ponta declara, în luna august, că în cazul finalizării lucrărilor la șoseaua de centură a Sucevei sunt două variante, ambele proaste: una de reziliere a contractului cu firma care execută lucrarea sau continuarea lucrărilor cu această firmă.

El spunea că problema la șoseaua de centură a Sucevei nu vine de la Guvern, care a alocat fondurile necesare, ci de la constructor, care nu lucrează suficient de bine.

Lucrările la șoseaua de centură a municipiului Suceava au fost reluate în acest an abia la sfârșitul lunii mai, după ce șantierul a fost vizitat de ministrul de atunci al Transporturilor Dan Șova, care a avertizat firma de construcții că din luna iulie intră pe penalități dacă nu finalizează lucrarea.

Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei au început în 2008 și ar fi trebuit să fie terminate în iulie 2012.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal